Oameni cu suflet mare sunt din nou alături de persoanele ocrotite în sistemul de protecție socială din județ

  • Aşa cum au obişnuit în ultimii ani, oameni cu suflet mare sunt din nou alături persoanelor ocrotite în sistemul de protecție socială.

 Sunt oameni cărora soarta nu le-a fost una zâmbitoare, nu doar în această perioadă, în care acest virus ne-a schimbat viețile, punându-ne la încercare calmul, înțelepciunea, responsabilitatea. Acești oameni, bătrâni, copii instituționalizați, persoane adulte cu dizabilități se simt demult neputincioși în fața greutăților care i-au încercat. Dar, există persoane cu suflet, care le mai ușurează și „colorează” viața, oferindu-le sprijin.

Asta se întâmplă și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, unde oameni cu suflet s-au unit și au adus o rază de speranță, atât pentru sărbătorile de iarnă, cât și în lupta cu virusul Covid-19.

Printre cei care au întins o mână de ajutor în acestă perioadă grea se regăsesc: fundația Sera România care a contribuit cu suma de 48.000 lei pentru asigurarea stocurilor de măști de protecție FFP2 KN impuse de legislația în vigoare, Electric Light, Plus Service, Bri Farm, care ne-au acordat ajutor financiar în vedrea achiziționării materialelor de protecție necesare, iar Fragra Design, Clinica Tinereții, Nelian Serex, Carrefour Focsani, Pandora, Mălinoiu, Asociația ”Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor”, au contribuit la surprizele de sărbători.

Un om de afaceri va dărui copiilor aflați în centrele rezidențiale 150 de pachete cu dulciuri, și chiar dacă acesta a dorit să își păstreze anonimatul, noi vrem să împărtășim cu el bucuria pe care o aduce în sufletele copiilor noștri.  Aceiași copii vor îmbrăca în această iarnă paltoane noi, dăruite cu toată inima de către doamna Simiz, în colaborare cu Asociația ”Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor”.

Aceste firme au ales să împlinească vise, au fost oameni de afaceri ce au dăruit o parte din sufletul lor, au fost preoți ce au mobilizat comunități întregi pentru rezidenții noștri. Cu sprijinul lor magia sărbătorilor s-a strecurat mai aproape de cei pe care îi ocrotim, fiind totodată asigurat stocul de măști de protecție în lupta cu virusul Covid-19.

Ne înclinăm cu respect în fața acestora și le dorim tuturor Sărbători liniștite și să se bucure de familiile lor!

Vă mulțumim, oameni buni, cu suflet mare, pentru că vă pasă și ne sunteti alături, pentru dragostea față de semeni și iubirea față de copii!

 

Director General,

Daniela NICOLAŞ                                                                     Purtător de Cuvânt

                                                                                                                Adina Lăscan