♥ Un Craciun liniștit și îmbelșugat pentru copiii ocrotiți în structurile DGASPC
Direcţia Generală de Asistenţă Socială Şi Protecţia Copilului Vrancea adresează pe această cale, mulțumiri tuturor celor care, în această perioadă, și-au îndreptat gândurile către copiii ocrotiți în structurile DGASPC Vrancea.
Prin implicarea Consiliului Județean Vrancea, a fost posibil pentru copiii aflați în centrele rezidențiale să simtă bucuria dăruirii, omenia, și mai ales speranța.
Reprezentanții instituției au vizitat toate centrele rezidențiale de la nivelul județului Vrancea, iar darurile ce le-au împărțit au stârnit uimirea și bucuria copiilor.
După un an plin de provocări care i-au pus în fața unor situații total neașteptate, au venit si aceste zile frumoase, încărcate cu lumină, zâmbete și emoții.
Multumiri tuturor pentru gândurile bune, cadouri și urările minunate.
E o bucurie să descoperim că avem oameni frumoși aproape, oameni cărora le pasă și care înteleg că pentru acești copii familia suntem noi toți.
Vã transmitem prin acest mesaj, bucuria pentru darurile primite și vă dorim ca toate urările, gândurile și faptele de bine să se întoarcă către voi!
Director General Purtător de Cuvânt
Daniela NICOLAŞ Adina Lăscan