Specialiștii din cadrul Centrului de Terapii Recuperatorii pentru Copii cu Tulburari de Dezvoltare Focsani, structură aflată în subordinea DGASPC Vrancea, au realizat un proiect inedit prin amenajarea în aer liber a unei grădini senzorio-motorii pentru copiii cu autism, în scopul stimulării memoriei multisenzoriale și a abilităților motrice. Ideea acestei grădini a venit din dorința de a muta activitățile terapeutice cât de mult se poate în aer liber, mai ales după un an în care cei mici au stat mai mult în case. Acest proiect se adresează atât copiilor cu tulburări din spectrul autist, dar și celor cu alte dizabilități sau deficiențe.
Aceast spațiu oferă oportunitatea de a vedea, atinge, asculta, simți mirosul unor plante (ierburi aromatice) sau ale altor texturi (pietre, nisip, iarbă etc.) dar și de a exersa motricitatea fină și cea grosieră.
Beneficiile terapeutice pentru copiii cu tulburări de dezvoltare sunt numeroase, atât din punct de vedere motor cât și emotional.
O gradină senzorio-motorie reprezintă un plus valoare în terapia copiilor cu autism. Având în vedere că unul din deficitele cu care se confruntă acești copii este dificultatatea de integrare multisensenzorială, astfel încat comportamentul adaptativ a acestora este afectat, s-a procedat la realizarea acestui spațiu de terapie senzorio-motorie prin facilitarea acesului la experiențe senzoriale directe, într-un cadru natural, adaptat copiilor și particularitaților lor de vârstă și dezvoltare.
Cu un design specific și o atenție deosebită pentru detalii, Gradina senzorio-motorie din cadrul CTRCTD Focsani, situat în strada Cuza-Vodă nr.56, vă asteapta spre a o descoperi vineri, 16 iulie ora 10.00.