- A avut loc slujba de binecuvântare a sediului temporar în care salariații D.G.A.S.P.C. Vrancea își desfășoară activitatea.
Evenimentul s-a bucurat de prezența președintelui Consiliului Județean Vrancea – Cătălin Toma, vicepreședintelui C.J Vrancea- Ionel Celmare și a Prefectului Județului Vrancea- Gheorghiță Berbece care i-au asigurat de susținerea activității și a proiectelor de viitor, centrate pe cei în nevoie, preoţi din judeţ, respectiv George Bogdan– parohului bisericii ”Sfântul Gheorghe”, precum și Cristi Bocu, paroh al Bisericii „Sf. Ioan Evanghelistul” din Odobești, conducerea DGASPC Vrancea, precum şi personalul serviciului social.
Cu acest prilej, preoții au săvârşit slujba de sfinţire a sediului, căruia, echipa administrativă a DGASPC Vrancea, i-a adus însemnate renovări şi îmbunătăţiri. Binecuvântarea acestora a fost aşteptată şi dorită de toţi cei prezenţi, mai ales că pentru toți cei prezenți credința este o componentă deosebit de importantă.
La final, preoții au rostit un bogat cuvânt de învăţătură, binecuvântând cu apă sfințită toate încăperile.
Directorul instituției-Daniela Nicolaș a mulțumit tuturor pentru efortul depus pentru această nouă provocare și a dorit tututuror decizii înțelepte, atât pentru sine, cât și pentru cei care depind de deciziile lucrătorilor în domeniu.
Cu investiţii făcute şi cu munca depusă de echipe concentrate din cadrul DGASPC Vrancea, vechiul spațiu şi-a schimbat complet înfăţişarea, graţie îmbunătățirilor aduse prin lucrările de renovare, igienizare și amenajare efectuate aici. Pereții noului sediu sunt plini de desene cu scene din poveşti sau filme de desene animate, astfel încât copiii să înteleagă că aici sunt în siguranță și să capete acea încredere și speranță care de cele mai multe ori le lipsește