Comunicat – Şcoala de fotografie

  • Școala de Fotografie la Centrul de Asistenţă şi Sprijin Focşani.

Duminică, 26.01.2020, Centrul de Asistenţă şi Sprijin Focşani a găzuit un workshop de fotografie, susținut de Marius Florescu – fotograf profesionist, workshop ce se încadrează în programul ”Școala de fotografie”.

”Școala de fotografie” face parte din proiectul ”Centrul Cultural «Violeta Bîrlă»”, proiect înființat de domnul Adrian Mihailovici, președintele Asociației Antidrog Est-Europene. Acest proiect își propune să aducă cultura și educația în prim-plan  prin organizarea unor cursuri gratuie în instituțiile de învățământ și centrele de plasament din tară, în mai multe domenii cum ar fi: fotografie, film, pictură, dans, artă, etc.

Marius Florescu, un tânăr fotograf, cu o poveste de viața tumultoasă, a reusit să duca pasiunea pentru fotografie la nivel de artă, având peste 24 de expoziții în tară și în străinatate – la muzeul Luvru din Paris și New York.

Cu toate greutățile vieții unui copil crescut la orfelinat, Marius, reușește să termine liceul, apoi a dat la Facultatea de Mecanică de la Universitatea Tehnică. A terminat în facultatea în anul 2005, dar a decis să mai deschidă o uşă spre noi posibilităţi. A absolvit în 2008 şi Facultatea de Filologie de la Universitatea „Al.I. Cuza“. Astăzi, Marius, s-a întors către cei aflați în situații dificile, încercând să dăruiască ceea ce la rândul său a primit cândva în dar- dragostea pentru fotografie.

Arta vizuală a fost și va rămâne mereu o latură importantă a educației tinerilor iar fotografia poate juca un rol determinant în dezvoltarea unui individ;dezvoltă empatia și inteligența emoțională,dezvoltă simțului estetic și limbajul vizual, ajută la exprimarea independentă a emoțiilor și stărilor.

În cadrul acestui workshop, participanţii vor primi teme, fotografii pe care le vor aduce la ultimele două sedinţe de curs, pentru a fi analizate şi discutate, urmând ca mai apoi acestea să fie expuse în cadrul unei expoziții ce va reuni toate lucrările realizate pe parcursul întregului curs.