COMUNICAT

Copiii din centrele căsuțele și apartamentele aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea au îmbracat haine de sărbătoare în zilele dinaintea Crăciunului și au participat, cu mic, cu mare, la petrecerea organizată pentru ei de către Consiliul Județean Vrancea.

        Moş Crăciun a ajuns și el la petrecere, cu tolba plină, pentru copiii ocrotiți în cadrul unităților de protecție specială.  Acesta a fost însoţit de ajutoarele sale, de la Consiliul  Judeţean Vrancea, care s-au asigurat că sacul este plin cu suficiente cadouri pentru toţi copiii și tineri. Moşului i s-au alăturat şi cateva tinere de la Modulul Familial Panciu, care au cântat colinde pentru toți prezenți. Cu toţii au avut grijă să le facă sărbătorile mai frumoase tuturor copiilor și tinerilor ocrotiți în structurile DGASPC.

         Acest eveniment are menirea de a întări încrederea că va oferi permanent sprijin necondiționat tuturor celor aflați în nevoie, în special copiilor instituționalizați. Pe lângă toate aceste surprize, copiilor le-au fost oferite și vouchere de alimente, astfel încât masa de anul nou va fi plină cu toate bunătățile lor preferate.

          Altruismul, iubirea, darurile şi momentele petrecute cu cei dragi sunt cuvintele care definesc sărbătorile de iarnă! Printre crengile împodobite cu ornamente colorate, dar şi printre bucatele alese, magia sfârşitului de an să vă pătrundă în case şi în suflete!

      Mulţumim tuturor celor care şi-au deschis sufletul şi au fost alături de cei mai puţin norocoşi, care au mare nevoie de susţinere! Mulţumim şi copiilor care ne-au bucurat cu zâmbetele și lumina lor!

     Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea vă urează sărbători îmbelşugate şi liniştite alături de familie!

Purtător de Cuvânt

Adina Lăscan