COMUNICAT

Atmosfera, feeria și frumusețea Sărbătorilor de Iarnă a cuprins întreaga țară, întregul nostru oraș – ne bucură și ne încântă ochiul ornamentele, luminițele strălucitoare, străzile frumos luminate, parcurile pline de copii frumoși, Crângul Petrești împodobit de sărbatoare, magazinele, casele noastre, sufletele frumoase!

         Ne-am obișnuit să tot auzim, în această perioadă, expresia „minuni de Crăciun” și ne întrebăm “oare minunile există?”

         Câtă vreme mai avem curaj să ne oprim și să privim cu înțelegere către noi, câtă vreme vom fi conștienți că de noi și doar de noi depinde să facem totul pentru a ne urma visele și a ne împlini năzuințele, oricât de greu și imposibil ar părea, speranța și minunile vor exista.

         Fapte bune am înfaptuit noi în cadrul proiectului „Și noi, copiii, putem dărui” beneficiarii de la Modulele Familiale Copii cu Dizabilități Focșani- „Prâslea” și „Harap- Alb”, coordonați de către doamna Mihaela Chiriță, șef centru, împreună cu elevi din cadrul Liceului cu Program Sportiv Focșani, coordonați de către preot profesor George Latcan, au mers în vizită la bunicii de la Căminul de Bătrâni din Focșani și cu emoție au decorat cu ornamente de Crăciun, livingul în care aceștia își petrec timpul liber, emoționați au preluat rolul de Moș Crăciun și au oferit bunicilor cadouri minunate, personalizate, au servit prăjituri și au cântat colinde.

         Un lucru important de mentionat este faptul ca alături de copii au participat ca parteneri Societatea Natională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, “Asociația Hope and Love for Life” și Pasticceria “Clementina Dolce”.

         Emoția și bucuria de a dărui au fost mari atât pentru copiii de la Directia pentru Protectia Copilului Vrancea cât și pentru elevii de la Liceul Sportiv Focșani care încă de la începutul lunii decembrie, în echipă, cu drag și entuziasm au lucrat la obiectele handmade.

         Și iată că minunile există și iubirea se întoarce la cel ce iubeste, bucuria se întoarce la cel ce dăruiește!

Purtător de Cuvânt

Adina Lăscan