Atelier de creatie pentru sarbatoarea Mărţişorului

Pentru că primăvara se apropie cu îndrăzneală, începem să ne gândim deja la Sărbătoarea mărțișorului ce va să vină și ne dorim să-i dăm o notă de lumină și bucurie prin atelierele organizate la nivelul modulelor de tip familial din subordinea DGASPC Vrancea.

Mici mărțișoare lucrate cu  pricepere și migală, felicitări, dar și alte obiecte decorative au iesit din mâinile tinerilor de la Module Familiale Mărășești.

Cu sprijinul domnișoarei Mihaela Gheorghe, șefa centrului, aici s-au desfășurat de-a lungul ultimelor două luni, ateliere de confecționat obiecte decorative, copiii cu mâini iscusite pregătind cu multă dăruire obiectele ce ne vor înfumuseța primăvara.

Modulele Familiale din Mărășești găzduiesc adolescenți, beneficiari ai unei măsuri de protecție specială, copii încrezători, talentați și cu foarte multă dăruire, care vor să demonstreze câte lucruri minunate pot prealiza cu propriile forțe.

Aceștia, împreună cu îndrumătorii lor, au organizat un atelier de creație, în cadrul căruia au realizat diverse obiecte destinate zilei de 1 martie. Au povestit despre primăvară și minunățiile ei, și-au unit forțele și au realizat împreună cele mai frumoase mărțișoare.

Cadourile făcute de micile mâini dibace vor fi numai bune de oferit, de 1 martie, tuturor femeilor dragi din viața lor, chemând astfel primăvara, iar pentru că glasul lor este suficient de puternic, primăvara vine.