1 iunie- Ziua Internațională a Copilului, zi în care retrăim copilăria mai mult decât oricând, reprezintă prilej de sărbătoare, bucurie şi prilej de promovare a bunăstării tuturor copiilor.
În fiecare an, Direcţia Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Vrancea celebrează Ziua Internațională a Copilului prin diverse activităţi tematice, organizate la nivelul fiecărui serviciu social pentru protecție de tip rezidential.
Împreună cu alţi parteneri instituționali şi voluntari din comunitate, copiii vor fi sărbătoriți prin excursii, drumeții montane, activități de recreere-socializare şi programe artistice, completate prin momente festive.
Astfel, în acest an, cu Sprijinul Asociației „Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor”, micuții vor ieşi din cotidian şi vor merge să descopere Cheile Tișiței, din cadrul Parcului Natural Putna-Vrancea, despre care se spune ca ar fi raiul județului Vrancea, având astfel oportunitatea de a petrece clipe frumoase în cadre diferite şi de a se bucura de momente de relaxare şi socializare, pe care cu siguranță nu le vor uita curând.
D.G.A.S.P.C. Vrancea transmite un mesaj tuturor părinților, îndemnându-i ca în această zi specială, să fie iară copii, măcar pentru o zi, îmbrățișând inocența, puritatea, sinceritatea şi sufletul curat al copiilor.
Sărbatoriți cu multă dragoste și bucurie această zi a copiilor şi asigurați-vă că îi veți învăța cum să îşi păstreze mereu sufletele curate!
La mulți ani, dragi copii şi părinți!
Purtător de Cuvânt
Adina Lăscan