Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, marcată anual la data de 3 decembrie, este serbată în fiecare căsută și centru din subordinea DGASPC Vrancea, atât în structurile care ocrotesc adulți, cât și în cele care ocrotesc copii.
Ne dorim ca evenimentele care vor avea loc în structurile aflate în subordinea DGAPSC Vrancea, să devină un reper în conștientizarea problematicii dizabilității și să ne ajute să înțelegem că dizabilitatea este parte a condiţiei umane.
Integrarea și incluziunea persoanelor cu dizabilități sunt condiții ale respectării drepturilor fiecărui cetățean. Deficiențele, dizabilitățile, pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive, sau chiar regresive. De cele mai multe ori, defectele vizibile ale unui handicap pot conduce la discriminare din partea societății și implicit la diminuarea libertății de expresie și de acțiune. Fiecare dintre noi poate dobândi dizabilităţi mai mult sau mai puţin grave în timpul vieţii, iar prin aceasta trebuie să realizăm, o dată în plus, că este fundamental greşit ca imaginea în societate a persoanelor cu dizabilităţi să fie rezultatul prejudecăţilor, al stigmatizării şi al discriminării.
Anul acesta, ziua de 3 decembrie a reprezentat o zi care a reunit sub acelaşi scop instituţii publice, parteneri privați și persoane cu dizabilități, având același obiectiv comun, bunăstarea persoanelor cu această condiție.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea a marcat această zi printr-o serie de evenimente pline de căldură sufletească și empatie, înțelegere și toleranță care să contribuie la poziţionarea cu prioritate a problematicii dizabilității pe agenda instituției.
Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, domnul Cătălin Toma, a raspuns invitației lansate de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea de a participa la manifestările organizate în cinstea acestei zile, ocazie cu care a transmis un puternic mesaj de susținere și încurajare.
Alaturi de vicepresedintele Consiliului Județean Vrancea – domnul Ionel Cel-Mare și de domnul Daniel Nicolaș – Primarul Orașului Odobești, delegația oficială s-a aflat în mijlocul persoanelor instituționalizate, ocrotite în cadrul structurilor de la nivelul Orașului Odobești.
Astfel, beneficiarii aflați în instituții rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități din structura instituției noastre, s-au bucurat de masă festivă în cadrul centrelor, tort aniversar, programe artistice, activități muzicale, cadouri și multă bucurie.
Fiecare zi a anului face câte un pas spre conștientizare și implicare, cu atât mai mult, ziua de 3 decembrie este ziua în care ne afirmăm dorința de colaborare, astfel încât să creăm acea societate în care persoanele cu dizabilități să trăiască demn, în egalitate și să-și exercite toate drepturile, indiferent de abilitățile lor !