Evaluarea gradului de handicap

Procesul de evaluarea sau reevaluarea pentru stabilirea încadrării în grad de handicap se realizează de Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH) din cadrul DGASPC Vrancea. Serviciul de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) propune încadrarea sau neîncadrarea, respectiv menținerea în grad de handicap a unei persoane, precum și măsurile de protecție și programul de reabilitare și integrare socială. Propunerea este analizată de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH) care eliberează certificatul de încadrare în grad și tip de handicap și Programul de Reabilitare și Integrare Socială (PIRIS). Procesul de evaluare se realizează integrat, luând în considerare perspectiva medico-psiho-socială.

 

Dosarul de evaluare
– Orice cetățean român, cetățean al altui stat sau persoane fără cetățenie, pe perioada în care are domiciliul sau reședința în România poate obține un certificat de încadrare în grad și tip de handicap dacă îndeplinește criteriile legale;
– Dosarul pentru evaluarea în grad de handicap poate fi depus sau trimis prin poștă (scrisoare recomandată) la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea – DPPDPV, prin Serviciul de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap;

Dosarul conține următoarele documente:
1. Referat in original de la medicul specialist privind situația medicală prezentă cu:
– diagnosticul clinic (specificat și debutul)
– deficiența funcțională
– investigații care susțin deficienta
– măsuri de recuperare
2. Scrisoare medicală tip de la medicul de familie în original (completată integral, antecedente + istoricul bolii)
3. Anchetă socială de la primăria de domiciliu / reședință a persoanei cu handicap, în original
4. Act de identitate (inclusiv pagina cu domiciliul actual / mutație), în termen de valabilitate.
5. Cupon de pensie/ adeverință de salariat / venit
6. Decizie de pensionare
7. Alte documente medicale (bilete ieșire spital, etc, care vizează afecțiunea din referate)
8. Investigații paraclinice recente care susțin diagnosticul din referat (buletin anatomo-patologic, radiografii, analize) etc.
9. Cerere-tip de evaluare complexă conf. H.G.430/2008 (de la Primăria de domiciliu / reședință, registratura D.P.P.D.P.V.-VN sau de pe site-ul www.asistentasocialavn.ro).
10. Certificat de încadrare în grad de handicap (cu excepția persoanelor care se adresează instituției pentru prima evaluare).

Principalele atribuții ale Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap sunt:
– efectuează evaluarea / reevaluarea complexă a adultului cu handicap, la sediul propriu;
– întocmește raportul de evaluare complexă pentru fiecare persoană cu handicap evaluată;
– propune sau nu încadrarea, respectiv menținerea gradului de handicap a unei persoane, precum și programul individual de reabilitare și integrarea acesteia;
– evaluează îndeplinirea condițiilor necesare pentru atestare ca asistent personal profesionist;
– recomandă măsurile de protecție a adultului cu handicap, în condițiile legii;
– îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

Evaluarea și încadrarea în grad de handicap a persoanei adulte:
– SECPAH verifică dosarul și, în termen de 5 zile lucrătoare, va comunica data planificată la care trebuie persoana să se prezinte fizic la sediul DGASPC Vrancea în vederea evaluării
– Evaluarea poate fi efectuată și la domiciliu dacă ancheta socială și scrisoarea medicală de la medicul de familie menționează faptul că persoana este nedeplasabilă
– Pentru persoanele care au fost încadrate anterior în gradul grav, evaluarea se va realiza la domiciliu, la cererea persoanei sau a reprezentantului legal
– Evaluarea va avea loc în maxim 60 de zile de la înregistrarea dosarului. În cazul unui dosar incomplet, se va solicita completarea dosarului cu documentele necesare, până la data stabilită pentru evaluare
– Evaluarea se finalizează cu un Raport de evaluare complexă care cuprinde propunerea de încadrare sau neîncadrare și propunerea de Program individual de reabilitare și integrare socială (PIRIS)
– Dosarul va fi trimis apoi către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH), care îl va analiza și soluționa în maxim 15 zile lucrătoare de la data referirii. CEPAH poate solicita documente suplimentare în unele situații. Aceasta Comisie va elibera certificatul de încadrare în grad și tip de handicap și Programul individual de reabilitare și integrare socială.
– Certificatul de încadrare în grad de handicap se trimite prin poștă, cu confirmare de primire, la domiciliul persoanei

Evaluarea și încadrarea în grad de handicap a copilului:
Comisia pentru protecția copilului stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități în grad de handicap și eliberează certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap.
Evaluarea și încadrarea copiilor cu dizabilități în grad de handicap se efectuează în baza criteriilor bio-psiho-sociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap aprobate prin Ordinul nr. 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora.

Valabilitatea certificatului persoanei adulte:
CEPAH decide, în funcție de criteriile medicopsihosociale, ce perioadă de valabilitate are certificatul de încadrare în grad și tip de handicap. În cazul în care certificatul de încadrare în grad și tip de handicap expiră, trebuie să se depună un nou dosar de evaluare cu 60 de zile înainte de expirarea valabilității. Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și /sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare, CEPAH stabilește un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea persoanelor la reevaluările periodice. Persoanele care urmează să împlinească vârsta de 18 ani trebuie să solicite evaluarea conform procedurii menționate mai sus deoarece noul certificat va fi eliberat la împlinirea vârstei de 18 ani.

Valabilitatea certificatului copilului:
Termenul de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copii se stabilește ținând cont de situația concretă a copilului din punct de vedere al deficiențelor / afectărilor, limitărilor de activitate și restricțiilor de participare și este de minimum 6 luni și maximum 2 ani. Pentru tânărul care urmează să împlinească 18 ani, termenul de valabilitate poate fi mai mic de 6 luni și mai mare de 2 ani, dar nu mai mare de 2 ani și 6 luni. În situația în care copilului cu dizabilități îi sunt eliberate, consecutiv, două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare având termenul de valabilitate de 2 ani, ulterior, Comisia pentru protecția copilului eliberează un certificat valabil până la vârsta de 18 ani, pe baza criteriilor biopsihosociale specifice, elaborate de Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Pentru copiii cu handicap a căror afecțiune necesită îngrijiri medicale paliative, certificate de medicul de specialitate, Comisia pentru protecția copilului stabilește un termen de valabilitate a certificatului valabil până la vârsta de 18 ani.

Abrevieri
DGASPC – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
CEPAH – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap
SECPAH – Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap
PIRIS – Programul de Reabilitare și Integrare Socială
CPC – Comisia Protecția Copilului
SECC – Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului
HG – Hotărâre de Guvern

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN