Vineri, 24 februarie 2023, ora 13.00, va avea loc în cadrul Centrului Comunitar pentru Copii cu Dizabilităţi Focşani, strada 8 Martie, Nr 1, un nou workshop cu tematica : ”Exprimarea creativa prin utilizarea tehnicilor de arte combinate la copiii cu TSA”.
Acest workshop face parte din programul lunar „Şcoala Părinţilor” şi este susţinut de către Lupu Daniela – educator principal.
Artele combinate reprezintă totalitatea activităților / mijloacelor expresiv creative pentru a aprofunda înțelegerea asupra sinelui și a relațiilor cu persoanele din mediu complementar procesului de creație și obținerii unui produs estetic.
Artele combinate presupun folosirea diverselor tehnici pentru a genera conștientizarea și a stimula ieșirea din zona de confort a persoanei.
Atelierul de terapie prin arte combinate prezintă o serie de beneficii care ajută copiii cu nevoi speciale să se dezvolte, să se înțeleagă pe sine și să relaționeze cu lumea din jur.
În cadrul unui studiu medical publicat în anul 2019 de Universtitatea din Groningen a fost demonstrat că terapia prin artă prezintă numeroase avantaje pentru copiii cu autism, dintre care amintim: dezvoltă imaginea de sine, starea de spirit și calmul interior datorită experiențelor de succes. Mai mult decât atât, copiii care au urmat această terapie au înregistrat pe parcursul mai multor sesiuni o îmbunătățire a conștientizării și controlului asupra emoțiilor.
Vă aşteptăm vineri să descoperim împreună şi alte beneficii ale terapiei prin arte combinate!
Relaţii suplimentare puteţi obţine la sediul Centrului Comunitar pentru Copii cu Dizabilităţi Focşani sau la telefon 0237 701472. Accesul este gratuit şi se face pe bază de confirmare a participării.