COMUNICAT

Vineri, 31 martie 2023, va avea loc întâlnirea cu tema ,, Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă la Copilul Preșcolar „, întâlnire organizată în cadrul proiectului Şcoala Părinților”.

Vineri, 31 martie 2023, ora 13:00, va avea loc în cadrul Centrului de Zi de Recuperare și Reabilitare pentru Copii cu Dizabilități Focşani, un nou workshop cu tematica: ,, Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă la Copilul Preșcolar „.

Acest workshop face parte din programul lunar „Şcoala părinților” şi va fi susținut de către educator Elinoiu Alina.

Dezvoltarea armonioasă a copilului preșcolar pe toate laturile asigură succesul viitorului adult. Doar inteligența nu este suficientă. Trebuie cumulată cu deprinderile de viață. Acestea reprezintă „abilităţi comportamentale pozitive şi de adaptare, care permit indivizilor să se confrunte eficient cu cerinţele şi provocările vieţii cotidiene” (Organizaţia Mondiale a Sănătăţii).

Atribuirea unor „îndatoriri” casnice este o bună metodă de a responsabiliza un copil. Pe lângă sentimentele de cooperare şi de responsabilizare pe care le creează, acestea au şi avantajul că îl fac pe cel mic mai îndemânatic. Când copilul știe că poate, el este motivat să încerce și este bucuros că reușește.

Formarea deprinderilor de viață independentă se adresează tuturor copiilor şi tinerilor, indiferent de sex, etnie, cultură, capacitate/incapacitate şi circumstanţe sociale. Ei au un enorm potenţial personal şi social. Bazele autonomiei personale se pun la vârsta preșcolară, din moment ce copilul deține un minimum de competențe verbale și motorii necesare. Este o responsabilitate comună a familiei și a şcolii, a celor care  lucrează sau au grijă de copii.

Pentru înscrieri sau detalii suplimentare vă puteți adresa cadrul Centrului de Zi de Recuperare și Reabilitare pentru Copii cu Dizabilități Focşani – D.G.A.S.P.C. Vrancea, cu sediul în 8 Martie nr. 1, telefon 0237.626.766.  Accesul este gratuit.

Purtător de Cuvânt

Adina Lăscan