COMUNICAT

În Joia din Săptămâna Sfintelor Patimi se prăznuieste spălarea picioarelor celor 12 ucenici de către Hristos, Cina cea de Taina în cadrul căreia Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca și începutul Patimilor prin vânzarea Domnului.

 

Astăzi, copiii din cadrul Modulelor Familiale pentru Copii cu Dizabilități -Focșani”, Modul Familial‚ ”Prâslea” și Modul Familial „Harap-Alb”– aflate sub conducerea șefului de centru Chiriță Mihaela, însoțiți de doamnele educator, Vulcan Iuliana -Veronica și Florentina Drăgăn, au luat parte la un ritual-specific perioadei premergătoare Sfintelor Paști, acela al “spălării picioarelor”.

            Întreaga activitate s-a concretizat prin inițiativa preotului paroh, Caluian Valentin, din parohia Vulcaneasa,com. Mera, aflată în cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Spălarea picioarelor, un ceremonial oficiat în mănăstiri, în catedrale și în parohii, reluând astfel momentul spălării picioarelor apostolilor de către Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, s-a derulat în Joia Mare, și la biserica din comuna Mera, acolo unde, preotul Caluian Valentin  a ales să spele picioarele mai multor copii. A fost susținut de catre Liceul cu Program Sportiv (Focșani), reprezentantul acestei instituții fiind Dl. Lațcan George, de Asociația Femeilor Ortodoxe Romane și de Asociația “Hope and Love for Live”, cunoscută pentru actele sale caritabile.

            Finalul acestui eveniment spiritual, caritabil, duhovnicesc și pilduitor a fost încununat de organizarea unei mese în cadrul căreia copiii au interacționat cu organizatorii și au avut posibilitatea de a-și expune impresiile, trăirile și considerentele legate atât de cadrul în care au fost invitați, cât și de desfășurarea ritualului creștin.

            În acest an, beneficiarii acestei rânduieli ritual au avut vârste cuprinse între 12 și 21 ani si provin din  structurile Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vrancea- Directia pentru Protectia Copilului. Urmând gestul Mântuitorului, după Sfânta Liturghie, preotul paroh  a spălat picioarele celor 12 „mici ucenici“, după care le-a oferit făclii aprinse. Spălarea picioarelor ucenicilor, se poate interpreta ca o curăţire sufletească prin metafora rugăciunii „Spală Doamne praful păcătelor care s-a atins de sufletul nostru”.

            Aceşti copii reprezintă prototipul curăţirii pentru a ne pregăti de Sf. Înviere a Mântuitorului, ştergându-ne unii altuia greşelile cu ştergarul dragostei ca să cadă tot praful de pe trupurile nostre şi să intre în sufletele noastre peste două zile Lumina Învierii pe care o aşteptăm de la Sfântul Mormânt.

Purtător de Cuvânt

Adina Lăscan